“Journey to the center of the Earth 3D” este un film de aventură live-action care utilizează tehnologia tridimensională şi care are la bază romanul clasic omonim al scriitorului francez de science-fiction Jules Verne.
Un ambiţios profesor de ştiinţe pe nume Trevor, ale cărui teorii radicale şi neconvenţionale i-au ruinat reputaţia şi l-au transformat în ţinta predilectă a bătăii de joc a tuturor colegilor din comunitatea academică, decide să îşi caute fratele dispărut în condiţii misterioase, care i-a lăsat ca unic indiciu câteva note însemnate pe marginea romanului lui Jules Verne “Călătorie spre centrul Pământului”. Împreună cu nepotul lui Sean şi cu ghidul lor Hannah, Trevor pleacă într-o expediţie palpitantă în Islanda în încercarea de a da de urma fratelui său, folosindu-se de cartea adnotata de către acesta ca de o veritabilă hartă. În timpul călătoriei, cei trei tineri găsesc o cavernă care îi conduce cu zeci de mile sub suprafaţa scoarţei terestre, până în măruntaiele cele mai ascunse ale Pământului, acolo unde sunt pe punctul de a face o descoperire ştiinţifică majoră şi anume aceea că există lumi noi, neexplorate şi nevăzute până acum de nici un ochi omenesc, care sunt populate de creaturi atât de stranii încât nu se poate găsi nici un fel de asemănare cu vreun animal care vieţuieşte în prezent pe Terra.
Atât peisajele bizare, cât şi creaturile de tipul dinozaurilor sau peştilor care se pare că trăiesc în interiorul nucleului Pământului, sunt realizate în întregime pe calculator.
IMDB : 5,8